Capela lui Isus din Odorheiu Secuiesc-unică, veche și părăsită

Cine spune că secuii, ungurii sau rutenii  nu sunt tot cetățeni români? Sunt, fără tăgadă şi… copie sau împrumută metehnele unei naţii prea sensibilă la aspectele materiale şi extrem de dezinteresată de cele cultural-istorice.

Aceasta capelă, care ar trebui sa apară în toate ghidurile turistice naţionale- şi veţi vedea de ce- este uitată chiar de către cei din Odorheiu Secuiesc de care, de altfel aparţine administrativ.

Îmbrăcat bine și echipat cu aparatul de fotografiat, îmi fac timp într-o seară de iarnă şi plec de la hotel spre această minune istorică, aflată nu se ştie unde la marginea orașului. Întreb la vreo două magazine, unde, contrar prejudecăților etnice tipic românești, mi se răspunde cu multă eleganţă, care este drumul de urmat. Ajung la capelă într-o jumătate de oră (undeva la marginea oraşului pe drumul către Sighişoara) şi încep să o fotografiez pe dinafară, căci poarta din zidul înconjurător, sprijinit în contraforţi, era ferecată bine. În acelaşi timp, îmi spun amărât că iar am nimerit un obiectiv turistic ciudat, de care nu ştie nimeni și pe care l-am găsit încuiat.

Întreb din nou, când ies în strada mare, un localnic despre custodele monumentului şi aflu de la acesta, într-o română aproximativă , că moşul și baba din casa de pe colţ au cheia de la capelă.

Îl găsesc pe bătrân, care vorbea binişor româneşte pentru că, se laudă el, lucrase nouă ani la Petrila la mină şi intrăm în cele din urmă în incinta fortificată cu ziduri albe și groase. M-a izbit imediat aerul rânced, de mucegai rece, ce răzbătea printre băncile joase, cariate şi dintre casetele tavanului cu picturi medievale( casetarea a avut loc în 1677). Am tras puternic aer în piept și îmbătat de întâlnirea cu aşa o minune arhitectonică încep să fotografiez cu nesaț.

Capela are o vechime apreciabilă, de prin secolul al XIII-lea, de când se presupune că este în picioare, fiind la origine capela unui cimitir al secuilor din zona de est a Transilvaniei. Asta o încadrează, fără discuție, în categoria celor mai vechi și mai interesante monumente de acest tip din România.

Forma sa este și ea unică în România, de tip cuadrilobat (ca o cruce) și într-un stil care aminteşte de bisericile în stil romanic cu abside semicirculare. Secuii veniți aici prin secolele XII-XIII, au închinat capela Inimii lui Isus, în maghiară ,, Jesus Szive ".

Am făcut un exerciţiu de imaginaţie legat de acest monument unic, iar în el vedeam o capeluţă albă, renovată, cu acoperiş de cupru (ultima intervenție de acest gen a vizat consolidarea zidurilor exterioare mâncate de umezeală, de mlaștina din lunca Târnavei Mari, undeva prin 1996). Avea  pictura  interioară cu motive religioase medievale refăcută, cu zidurile cu contraforţi reclădite, cu casa îngrijitorului/ custodelui renovată şi cu multe lumini şi proiectoare, cu un chioşc cu pliante, cu indicatoare în oraş...

Din păcate, exercțiul meu s-a sfârșit mai repede decât a început, înecat în indolența unor autorități mult mai preocupate de o autonomie iluzorie, decât de promovarea  unor obiective turistice unice, atât în limba română cât și în maghiară sau engleză. Ghidurile nu prea pomenesc despre asta, cel mult câteva site-uri din… Ungaria.

un interior auster dar plin de dragoste



minialtarul şi tavanul casetat în 1677 dupa ce cel vechi se deteriorase

Muzeul Badea Cârţan- Cârţişoara

monumentul de lângă muzeu

căsuţa modestă în care a trăit


localitatea Cârţișoara și Munții Făgăraş

Badea Cârţan s-a născut(1849) în localitatea Cârţişoara, din judetul Sibiu, sub numele de Gheorghe Cârţan.
Om fără carte și fără prea mari posibilități, a devenit autodidact, învățând să scrie și să citească de la Ion Cotigă( om de cultură brașovean).
Deschiderea oferită de educația primită, l-a îndemnat să lupte pentru devenirea, civilizarea și independența transilvănenilor.
Se spune că potecile Făgăraşilor le-a străbătut ani la rând, aducând peste 200 000 de cărţi romănești din Țara Românească în Transilvania.
Dar cea mai cunoscută ispravă a lui Badea Cârţan, a fost călătoria sa până la Roma, pentru a vedea cu ochii săi Columna lui Traian și celelalte vestigii latine și romane din Italia.
A murit înaintea desăvârşirii Marii Uniri, în 1911 și este îngropat la Sinaia.

Povestea Dealului Crucii de la Putna

noaptea


ziua


aici pe Dealul Crucii s-a încercat scrierea numelui ȘTEFAN cu brăduți , dar o alunecare de teren a distrus ,,T"-ul și ,,E"-ul


crucea de piatră


ruinele fabricii de ciment

Exista în Putna, la poalele Dealului Crucii numit și ,,Crucişor", un loc unde Ştefan cel Mare aflat în scurt popas a tras cu arcul ca să ţintească locul pentru altarul mânăstirii Putna.
Aici se afla o frumoasă poiană care cadea în trepte către pârâul Putna, și unde era un izvor cu apă limpede din care voievodul bea de câte ori venea pe aceste meleaguri.
Sătenii îl îngrijeau ca pe un loc sfânt și îi spuneau ,, Izvorul lui Ştefan".

După instalarea fabricii de ciment, dealul respectiv a început să fie exploatat și transformat în carieră de piatră, astfel că izvorul a dispărut iar crucea de piatră ce străjuia izvorul, a căzut fiind luată de un sătean.
Aşă că, azi în amintirea acelui izvor și a crucii de piatră (care se pare că a dispărut pe la 1928) putnenii au aşezat o cruce de piatră mai mică pe dealul din apropiere, iar mânăstirea a instalat una și mai mare și mai luminată pe culmea cea mai înaltă care domină zona.

Moscheea (Geamia) Gazi Ali Paşa- Babadag

semiluna musulmană, simbolul Islamului

o curte interioara îngrijită

intrarea în moschee

minaretul( 23 m, sec.XVII) de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciunea de dimineață și  la cea de seară

Se spunea, de multe ori, în ghidurile turistice comuniste că acest oraș mai poartă supranumele de ,,Sinaia Dobrogei'', datorită dealurilor lungi și spectaculoase și pădurilor de stejar ce îl înconjoară.
Daţi-mi voie să mă îndoiesc de faptul că numai cadrul natural este de ajuns, pentru că în acest oraș sunt aatât de multe de făcut în ceea ce privește infrastructura turistică, aşa că: … mai este mult până departe!

Singurele repere turistice sunt de natură sau, mai corect spus, de origine musulmană (minus limanul maritim), datorită rolului important pe care acest oraș l-a avut în perioadele de ocupaţie otomană (aproximativ 500 de ani, această provincie a apartinut marelui imperiu).

Aşadar, după un drum de coşmar pe un drum judetean de doar 8 kilometri dintre Slava Rusă și Babadag, cum rar am văzut, ajung în orășelul acesta uitat parcă de lume, pe malul lacului cu acelasi nume, în care se varsă principalele râuri dobrogene, Teliţa și Taiţa.

Am dorit mult să văd una dintre cele mai vestite moschei/ geamii din România, Moscheea lui Ali Gazi Paşa, construită în secolul al XVII-lea cu bogate decoraţiuni din lemn în interior, decorațiuni pe care n-am putut să le ,,gust” pentru că era închis (și era într-o zi obişnuită din săptămână!).

Ali Gazi era un conducător de regiune și de oşti otomane, care a locuit aici în secolul al XVIII-lea, după ce reședință pașei este mutată de la Silistra(Cadrilater/Bulgaria de azi), pentru ca mişcările ţariştilor ruși de la nord de deltă să fie contracarate mai eficient. Astfel, după ani mulți petrecuți la fruntariile imperiului, temutul paşă îsi află sfârșitul în cetatea Babadagului, unde este și îngropat, în cavoul său monumental.

Lângă moschee se află și un izvor de apă (cişmeaua Kalaigi) unde pelerinii îşi spălau picioarele înainte de intrarea în locaşul de cult. În Babadag mai trăiesc vreo 50 de familii de turci, care nu mai au puterea financiară să întreţină și să renoveze geamia, astfel că în 1998 clădirea, casa imamului (liderul religios local) și cavoul paşei au fost restaurate de o fundatie cultural-religioasă din Turcia. Asta în condițiile în care statul român ar fi trebuit, sau este obligat, să se implice și apoi să popularizeze acest monument deosebit.

În apropiere se află și un muzeu etnografic cu obiecte orientale, dar nu l-am găsit sau nu l-am văzut pentru că, spre disperarea turiștilor și a mea implicit, nu este nici un indicator în centrul orasului, care să indice așa ceva!

Ideea unui ținut dobrogean unic, în care bunele relații dintre populațiile regiunii ( turci, tătari, ruși-lipoveni, ucraineni, bulgari, greci, armeni, evrei, aromâni) și conviețuirea religioasă între musulmani tradiționaliști, ortodocși -inclusiv cei de rit vechi, catolici, mozaici, neoprotestanți, poate începe de la refacerea tuturor locașurilor de rugăciune ale diferitelor culte de aici. Dar, cum , spuneam la început, mai este mult până departe!

Mai jos, drumul de cosmar de doar 8 kilometri dintre Slava Rusă si Babadag!!!!

Palma de Bucovina

Pasul sau trecătoarea Ciumârna, din Obcina Mare este mai cunoscut de către geografi, pentru că face legatura dintre Valea Moldoviţei și Podişul Sucevei.
Cei care trec prin acest pas (1100 metri) cunosc monumentul acesta ciudat, sub numele simplu  de ,,Palma",care are o istorie interesantă.
În anii '60 a început construcția drumului dintre Sadova (lângă Câmpulung Modovenesc) și Rădăuţi, un drum deosebit de dificil, astfel că două echipe de muncitori pornesc simultan din cele două direcții. Asta pentru ca în 1968 cele două echipe să se întâlneasca în punctul cel mai înalt din acesta obcină, și să-și dea mâna pentru ca soseaua să se încheie( mai exista un pas, Curmătura Boului de 1156 metri în Obcina Feredeu, pe același drum).
Astfel a apărut ,,Palma" un monument ciudat, dar reprezentativ pentru spiritul drumarilor.

Planul înclinat de la Covasna -monument tehnic unic în România

porțiunea cu trei linii de cale ferată din partea superioară a ,,planului"


la coborâre micuţul meu nu mai putea merge


construcția care adăpostea scripeții de sus


în sfârșit sus, pe contragreutatea de pe platou


un liliac sălbatic, stingher printre rămășițele pădurii doborâte de furtună( în zona de nord a Moldovei i se spune ,,tuluchină ")


zona Valea Zânelor


se vede şufa de oțel de pe mijlocul căii ferate, care ajuta la urcarea sau coborârea vagoneților( vreo 30 de vagoane lucrau zilnic)


profu' în adidași, vai ce rușine. Nu ne-am propus inițial să urcăm pâna sus, așa că am fost relativ nepregătiți.


ce ziceti urcă sau coboară?


contragreutatea de la bază

 


podul rupt de ape în urmă cu câtiva ani


vagoane pentru lemne, dar nu sunt cele originale

vagoane de pasageri aduse din Mureș, pentru o eventuală reconstrucție finanțată de Ministerul Turismului și CJ Covasna, pentru relansarea turismului în zonă. De-aș fi milionar asta aș face cu banii, dar nu sunt așa că nu-mi rămâne decât să plâng amar!!!

Auzisem vag despre ,,planul înclinat " de la Covasna, dar practic nu ştiam nimic despre construcţie, cale ferată de acolo sau  modul de utilizare.
Într-un sfârşit am ajuns în oraş şi undeva pe poarta hotelului Bradul văd un indicator pe care era desenată o cale ferată pe un munte, şi atunci mi-am zis că nu trebuie să ratez momentul.
Ce este planul acesta înclinat, atât de cunoscut în zonă şi atât de necunoscut în ţară?

Este o cale ferată cu ecartament îngust(distanţa dintre linii), ce pornea din oraşul Covasna, urmărea firul apei vreo doi kilometri şi ajungea la baza Dealului Şiclăului, unde traversa pe un pod din buşteni rezistenţi pârâul Covasna, după care urca de la 550 de metri altitudine- baza- până la 900 metri pe platou(vârful dealului are 1030 metri), lungimea sa ajungând astfel la 1236 de metri, cu o diferenţă de nivel de 327 de metri.

Aproape că nu-ţi vine să crezi că un trenuleţ poate face acest lucru. Până să văd calea ferată mă gândeam că sistemul era unul cu cremalieră pe mijloc, ceva asemănător cu urcarea vagoneţilor pe Montagne Rousse(ştiţi zgomotul acela făcut de lanţul de sub vagonet), dar nu era aşa, sistemul este simplu şi foloseşte legile fizicii în favoarea oamenilor. Când am urcat, la jumătatea dealului am văzut trei linii de cale ferata?!, şi m-am întrebat, ce este asta?

Într-un târziu mi-am dat seama că se folosea un sistem de scripeţi şi de greutăţi ca să urce sau să coboare vagoanele cu lemne, astfel locomotiva aducea vagoanele pline cu lemne până pe platou, acolo vagoanele coborau trăgându-le pe cel goale în sus, astfel costurile de productie erau zero!!!
Ce mai este interesant aici, este că linia ferată continua prin pădure şi pe lângă pârâu până peste cumpăna de ape cu pârâul Bâsca, acolo unde se află depresiunea Comandău, încă 12 kilometri, fiind pe atunci singura legatură cu micuţa localitate, după care din unele surse, aceasta trecea munţii la Nehoiu, unde mai era un plan înclinat.

Una peste alta, această minune tehnică durează din 1890 când a fost construită de inginerul Emil Lux (construcţia a durat patru ani fiind începută în 1886) până în 1999 când a fost închisă exploatarea de lemn, este drept că nu prea mai aveau ce exploata, pentru că în 1995 a avut loc cea mai mare furtună din zonă şi cea mai mare doborâtură de arbori, culcând practic la pământ toată pădurea din jurul Covasnei.

Păcat că asemenea monumente tehnice nu sunt conservate şi nu sunt introduse în circuitul turistic, deşi există un plan al autorităţilor, dar doar pe hârtie.

Mânăstirea Putna

    Dacă ajungeti la Putna, și sunt convins că mulți aţi făcut această călătorie aproape iniţiatică în trecutul religios si istoric al Ţării Moldovei, nu se poate a nu fi rămas surprinși de arhitectura caselor bucovinene (influența germanică se vede în modul judicios de aranjare a anexelor gospodăresti).Tot așa cum cred că vă va surprinde intrarea în mănăstire pe o uşiță mică, parcă pentru a opri privirea păcătoasă, parcă pentru a păstra spiritul religios si pur în interiorul fiecăruia.

    Mi-a plăcut Putna, mai ales că merg în fiecare vară, la rudele care stau într-o casă micuţă (ei o numesc baracă - dar e mai mult decât atât) dar liniștita, curățică și modestă.
Putnenii sunt mândri, ca de altfel toti bucovinenii dar cu acestia este ceva mai special, n-ai cum sa nu stii ca nu este din Putna daca stai de vorba cu el (ei). Aroganta aceasta pe deplin îndreptaţită de istoria locului si de asocierea cu Ștefan cel Mare, îi face atenţi la nuanţe, adică ceilalti nu au în sânge tăria răzeșilor, puterea pădurilor si măretia muntilor si de aceea sunt de alta spiţă,. Se spune despre aceștia că sunt venetici (vicovenii sau jicovenii- aluzie fină la numele dat de români evreilor, adica jidani; horodnicenii, mărginenii, etc).

    Ajungeti la Putna pe un drum național refăcut de actualul preşedinte( n.a. T.Băsescu), pe vremea când era ministru al transporturilor, adica prin Rădăuţi sau pe la Marginea (venind dinspre Suceviţa - Câmpulung Moldovenesc).
Peisajele interesante încep la câtiva kilometri de comuna, cu dealuri acoperite de păduri sau fâneţe, ce te lasa sa ghicesti ce urmeaza pentru ca la un moment dat se deschid, lăsându-ţi privirea sa îmbratişeze microdepresiunea în care se întâlneste râul Putna cu Veţăul, cu Putnişoara si cu Glodu, râuri vinovate de formarea acestei depresiuni.

    Indicatoarele vă vor conduce la mânăstire, una dintre cele mai frumoase si mai faimoase din nordul tarii, poate veti ramâne dezamăgiti sa constatati ca nu este pictata la exterior, pentru ca multi confundă Voroneţul sau Suceviţa, cu celelate mânăstiri si cred ca toate au pictura veche pe ziduri.
Mânăstirea este mai degrabă o fortareată, cu rol de aparare în vremurile domnitorilor moldoveni, cu o incinta bine dimnesionată si cu Dealul Crucii ce străjuieste întreaga zona, sus acum, este o cruce înalta si luminata noaptea.
De fapt sunt două dealuri, pe primul mai mic se afla o cruce de piatră iar pe al doilea, mai mare acea cruce impunatoare, pe deal find scris cu copacei mici numele de STEFAN .
Cei mai multi vor sa ajunga si la chilia lui Daniil Sihastru, în fapt o stâncă enormă , în care se spune ca si-a făcut un pat sărac de piatră si o ferăstruica, muncind ani întregi celebrul de acum, sfătuitor al marelui domnitor moldovean.

Atenție că drumul nu este foarte bun spre chilie, nu inteleg de ce nu sunt alocate fonduri, podul de peste Putna este semimodernizat iar cel de peste Veţău a fost distrus de inundatiile din aceasta vara (2008).
Mă gândesc vara, când văd câte masini si autocare încearca sa ajunga la Chilie ca este impardonabil sa nu poti face un drum ca lumea spre un obiectiv turistic care primeste mai multi vizitatori, cred, decât nu stiu ce muzeu sofisticat din Bucuresti sau de aiurea.

Am să închei tot cu oamenii din comună, care au o blândețe anume pe care o maschează foarte bine sub aparenţa durității, probabil pentru ca au conviețuit aici în comună sute de ani români, polonezi, ruteni, ucraineni, germani ( zipţeri- veniți din sudul și vestul Germaniei, Austria si Cehia) și multi evrei, în fapt un turn al lui Babel din care n-au mai rămas decât românii și câțiva rătăciți, ce n-au avut curajul să plece din țara de adopţie.

Castelul Corvineştilor - Castelul Hunedoreştilor

turnul sudic

o imagine de ansamblu asupra celor două turnuri din faţă

podul ce deserveste intrarea în castel

sotia pe aleea ce urca spre edificiul medieval

poza facuta din parcarea de sus

Când am ajuns în zona Depresiunii Haţeg, întrând pe la Sebes, pe valea Mureşului, mi-am spus ca trebuie neaparat sa ajung la Hunedoara sa văd celebrul castel.
In 2006 am fost într-o excursie cu elevii iar în 2008 cu familia.
Orasul Hunedoara îl găsesti usor (al doilea oras ca mărime din judetul cu acelasi nume, cu resedinta la Deva, centru siderurgic important, cumparat de Arcelor Mittal, ca si combinatul de la Galati), dar castelul nu vrea în ruptul capului sa ţi se arate, pentru ca orasul, desi relativ mic nu are- ATENTIE- nici un indicator care sa te îndrume prin hăţisul de strazi din centru!!!
Halal organizare, halal primarie, halal Consiliu Judetean.

Din păcate perspectiva asupra castelului este obturata, as spune mai degraba mânjită de prezenta în jur a unor stâlpi de funicular (acesta transporta minereul de fier de la Teliuc, în niste vagoneti suspendati, cale de câţiva kilometri, era un fel de telecabina siderurgica), a unor dealuri cu aspect selenar si a unor cladiri părăsite ce apartin combinatului.
Iata cum dorinta de a construi cu orice preţ comunismul ajunge sa ne bântuie si dupa aproape 20 ani de la schimbarea de regim din decembrie 1989.

Dar sa ne întoarcem la castel, eu i-aş spune Castelul Huniazilor, deoarece în maghiară nobilii acestia viteji se numeau Huniadi (poate cu y), si dupa cum ştiti au fost conducatori ai Ungariei, noi îi consideram români, maghiarii şi-i revendica, pentru ca în familia lor a existat si sânge unguresc.
Constructia castelului începe în secolul 14, si este cel mai mare si mai bine pastrat edificiu medieval din România, în stil gotic, cu patru turnuri piramidale, bastioane si turnulete.
Are 50 de încăperi, cele mai mari si mai importante fiind Sala Cavalerilor si Sala Dietei(nu este dieta de slăbit, ci asa se numeau întrunirile obştilor nobiliare sau un fel de miniparlamente locale si regionale; de altfel termenul a fost preluat, cred, din lumea slava, astazi Camera Deputatilor din Polonia numindu-se Dieta).

In secolul 15 aici a fost resedinta nobililor Iancu de Hunedoara si a lui Matei Corvin (fiul lui Iancu), care au si instituit emblema (blazonul) familiei, un corb cu un inel în cioc (Corvus corax- denumirea latina= corb).
Mai trebuie mentionata si existenta în interiorul castelului a unei fântâni adânci de 30 de metri, săpata de prizonierii turci, care dupa ce au muncit ani buni, crezând ca vor fi eliberati daca dau de apa, au fost ucisi în cele din urma si aruncati la animale (crudă legendă!).
Intrarea în castel se face de pe un pod situat deasupra văii pârâului Zlaşti care ofera castelului o intrare maiestuoasa.

Târgu Jiu - Minunile lui Brâncuşi

Lacul Vidra, situat între M-ții Parâng la vest, Cindrel la nord si Căpăţânii la sud, pe valea Lotrului
Odihna de la Masa Tacerii ( pustiul din poza nu-i al meu!!!!) N-am voie, știu...

Proful si umbra sa ... infinită

numai umbra coloanei ... fara bruiaje umane

sprijin acordat monumentului, de către cadrele didactice, reprezentate prin sau de mine?

doamna cu ...Coloana
Puțin înclinată, precum ... aaa nu va gânditi la faimosul turn, ci la turla bisericii din Germania, care cică este mai înclinată (să vă uitați la gazon- marfă frate!)

Nu poţi să faci un tur prin zona Oltenia de Nord- Valea Cernei si să nu treci prin orasul Târgu Jiu (reședința judetului Gorj, oraș de sub 100 mii de locuitori, centrul industriei miniere din Bazinul Motru -Rovinari).
Din păcate, mai cunoscut drept judetul ,,baronului '' PSD de Gorj- Nicolae Mischie (acum ex PSD si fosila politica/ sau mai nou judetul lui Ponta), acest judet are o serie de atuuri exceptionale din punct de vedere turistic cum ar fi ansamblurile sculpturale ale lui Brîncuşi, Mânăstirea Tismana, Muntii Vâlcan cu relief carstic spectaculos sau Hobiţa- locul nasterii marelui sculptor.

Cum am ajuns în oraş?
    Am venit dinspre Băile Herculane, pe valea Cernei pe la Tismana si pe lângă Hobiţa, pe un drum național modernizat, excelent pentru zona aceasta si am pătruns în oraș, unde din păcate n-am vazut indicatoare mari (de fapt sunt doar două, ascunse în intersectii pe dupa semafoare și flori) cu principalul obiectiv turistic, oricum este spre ieșirea de est, spre Novaci, Rânca, Râmnicu Vâlcea.
    Poate nu stiti, dar Coloana fără sfârsit sau Coloana Infinitului a fost restaurată, mai multi ani la rând de Turbomecanica Bucuresti, parcă, cu scandalul aferent legat de banii oferiti de Ministerul Culturii si mutată într-o locatie nouă, într-un nou parc care o pune, fără discutie, într- o nouă lumină, făcând-o mai spectaculoasă, mai provocatoare si mai minunată ca oricând.
    Este singurul parc din țară, unde iarba este tăiată si îngrijită ,, englezește'' , sigur, într-o țara normală acest amanunt este ridicol, dar în România aceasta este exceptia cu care ne mândrim. Trist. Nu?
    Există un gardian care păzește monumentul si care va poate oferi câteva date despre sculptura, cu multa bunăvoință, semn ăa cei de la consiliul județean vor sa schimbe imaginea prafuită despre ,,Cum punem în valoare frumusețile ţării''.
Culmea, noaptea este luminat feeric,  iar ţâsnitoarele de apă functioneaza non stop!
După ce vă fotografiati cu coloana, cu gardianul si cu ţâsnitoarele, mergeti în Parcul Tineretului, în sens invers, adică spre oras, aveți indicatoare pe dreapta si ajungeti la celelalte două monumente ,, Masa Tacerii '' si ,, Poarta Sarutului ".
    Atentie unde lasati masina, doar în parcarile amenajate din fata parcului, pentru ca altfel va treziti cu o amenda de 500 RON( n.a. 2008) , de nu vă mai arde de drumetii prin Oltenia.
Iar, și acesta foarte bine pus la punct: parcul, aleile si paza.
Sub Poarta Sărutului nu va puteti decât săruta tandru, în amintirea tineretilor voastre iar apoi epuizati de schimbul de elemente chimice, va odihniti pe un scaunel de lângă Masa Tăcerii, fără sa scoateți vreun cuvințel.
Am întrebat la Hotel Gorjul (apropo peste drum de parc se afla o pizerie, cam prăfuita, lângă hotel, cu o piza destul de buna si cu o servire semieficienta, asta daca va grăbiti și nu mai colindați prin oraș) despre drumul spre Rânca si apoi prin pasul Urdele (cel mai înalt pas din tara traversat, cică de o sosea nationala- cunoscut si sub numele de Transalpina- peste Muntii Parâng si Cindrel- Sureanu), dar ni s-a spus ca până la Obârsia Lotrului unde puteti face spre Lacul Vidra la dreapta, adica spre est, mai merge dar mai încolo doar cu jeep-ul, asa ca nu va mai obositi daca masina dvs are garda mica la sol.
Puteti continua drumetia spre Pesterile Muierii și Polovragi.

Later edit: Postarea din 2008 avea aerul jocului unui puști profesor cu limba română. Vă rog fiți rezonabili cu mine. Transalpina nu era ceea ce este astăzi, dar nici Udrea și Romstrade nu prea mai există, sau dacă exista au cătușe. Drumul rămâne...